Mesaj pentru mai tîrziu

Uneori mi-e dor...şi cînd cred că dorul acesta mă mai lasă în pace o oră- două, nu fac altceva decît să mă mint. Şi mă mint frumos, pentru că vreau să evit reacţiile seismice ce s-ar putea produce în sufletu-mi. Încerc să nu-mi mai tulbur liniştea, dar nu fac faţă. Închid ochii mai puţin şi mi-am redus din vise, dar te simt prea aproape, te văd oriunde şi asta mă complică pentru că vreau să-ţi vorbesc, să te ating, vreau să cred în privirea ta care nu m-ar minţi niciodată. Mi-am băut chiar şi ceaiul cu gheaţă, dar tot degeaba!


I-am văzut şi azi, îi văd în fiecare zi şi de fiecare dată nu-mi provoacă decît admiraţie! Am rămas surpinsă de liniştea ce au lăsat-o în urmă şi ştiu că orice aş spune, nu poate reda ce am simţit. El îi ţinea strîns mîna, exact ca acum 70 de ani. Era un adevărat domn, înalt, de vre-un metru şaptezeci, purta pălărie şi palton negru, avea pantofii bine lustruiţi şi pantalonii călcaţi şi curăţei. Inspira încredere chiar dacă trăsăturile feţei îi erau mari, accentuate. N-avea mustaţă, poate dacă avea nu mi-ar fi plăcut aşa mult. Era bărbatul perfect, pentru că alături avea o doamnă, perfectă şi ea. Femeia era mult mai mică decît el şi foarte subţire. Nu-i lăsa mîna în pace nici pentru o clipă. Culoarea pielii îi era palidă, dar expresia feţei îi era neobişnuit de însufleţită, purta o oboseală în priviri, dar era  fermecător de frumoasă. Buzele îi erau  nuanţate într-un roz care o făcea mai vie din creştet pînă-n glezne. Fruntea o avea înaltă, iar culoarea castanie a părului încerca să-i ascundă vîrsta. Îl tot privea cu ochii ei mari şi nelămuriţi. La felul cum era îmbrăcată pot zice că o chema Maria. Purta un palton cafeniu cu un guleraş alb, haina nu-i era larg deloc larga. Avea pe cap o beretă roz şi la gît o eşarfă de aceeaşi culoare înflorată, asta conturînd-o în nuanţe inteligente şi melancolice. Emana o căldură feminină puternică, poate de aceea el o trata cu atîta grijă.Mergeau atent şi foarte încet, dar demni şi mîndri. Şi în 70 de ani, n-au încetat niciodată să se iubească, şi-au educat frumos raţiunea de a fi unul pentru celălat oricînd şi oriunde.  
Primăvara chiar e un început, dar şi Toamna n-aduce niciodată cu ea sfîrşituri.


Azi am văzut ceea ce vroiam să văd: oameni cărora le place să iubească. Şi mi s-o părut al naibii de în regulă comportamentul lor. Pentru toate motivele din lume aş vrea să trăiesc şi eu o asemenea poveste, aş vrea să simt căldura mîinii tale în fiecare clipă.


p.s nu este nimic rău în aţi dori ceva cu adevărat , şapoi ştiţi vorba aia : ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să se îndeplinească.